Business Days ajută antreprenorii și managerii să ajungă oameni de succes prin networking, noi o facem prin intermediul tehnologiei. Pe 10 şi 11 iulie ne putem cunoaştem mai bine la Business Days Cluj-Napoca, mai ales daca eşti interesat de creşterea productivităţii şi profitabilităţii companiei tale. Armele noastre secrete sunt soluţia ERP SAP Business One, platforma de Business Intelligence Qlikview şi roboţii software de la UiPath.

Dacă, ţi-am atras deja atenţia, verifică agenda evenimentului şi înscrie-te la una dintre cele două prezentări pe care le susţinem, sau pur şi simplu treci pe la standul System Innovation România. Vom fi acolo cu o parte a echipei de la Bucureşti, care va derula demo-uri de SAP Business One si roboți software.

Ce prezentăm?

  • Pe 10 iulie de la ora 12, participăm în cadrul sesiunii „Trenduri care impactează mediul economic”, unde susţinem o prezentare inspiraţională de 12 minute, alături de alţi antreprenori. Aici vom aborda subiectul impactului roboților asupra mediului de business și sugestii de procese care pot fi automatizate. Vom face trimitere la experienţa noastră pe implementarea roboților software ai partenerilor noștri, UiPath.
  • Tot pe 10 iulie, dar de la ora 16.30 suntem implicaţi într-un panel de management şi strategie „Client Automation” şi vom povestii despre strategia de utiliza resurse de tip roboti software si cu exemple de beneficii atât la nivel operaţional cât şi decizional.

 Pentru mai multe detalii, puteti citi interviul nostru despre roboți software:

https://www.businessdays.ro/blog/tehnologie-si-inovatie/robotii-software

Ambele prezentări vor fi susţinute de Ciprian Condur, Managing Partner System Innovation Romania, iar la stand vor fi prezenţi consultanţii noștri de business. Te aşteptăm cu informaţii actualizate despre SAP Business One şi RPA (Robotic Process Automation) şi studii de caz ale unor implementări locale.

Nu uita, 10-11 iulie Hotel Platinia Cluj-Napoca. Discutăm despre cum să foloseşti cu sens şi rezultate tehnologia în business. Dacă eşti interesat de o întâlnire la stand, o poţi planifica la office@sysinconsult.ro